Vita de vie.

Viţa de vie (Vitis vinifera L.) este o specie de plante din genul Vitis, familia Vitaceae, originară din regiunea mediteraneană, Europa Centrală şi sud-vestul Asiei, din Maroc şi Spania până în sudul Germaniei în nord şi în est până în nordul Iranului.[1]

Este o liană, care atinge o înălţime de 35 m, cu coajă. Frunzele alternează, sunt lobate palmat şi au o lungime şi lărgime de 5–20 cm. Fructul este o boabă, cunoscut ca strugure; care la specia sălbatică are un diametru de 6 mm şi când se coace dobândeşte o culoare purpurie închis spre negru, cu o floare gălbuie; iar la plante cultivate este de regulă mult mai largă, de până la 3 cm lungime şi poate avea o culoare verde, roşie sau purpure. Specia sălbatică se găseşte în păduri umede şi pe malurile apelor curgătoare.

Strugurele sălbatic este deseori clasificat ca V. vinifera, subsp. silvestris (în unele clasificări considerat Vitis silvestris), cu V. vinifera, subsp. vinifera restricţionată la formele cultivate. Viţa-de-vie domesticită are flori hermafrodite, dar subsp. silvestris este dioecică (are flori masculine şi feminine pe plante separate) şi pentru ca fructul să se dezvolte este necesară polenizarea.

Utilizare

Folosirea strugurilor datează din neolitic, fapt demonstrat, de descoperirea unui depozit improvizat de vin, vechi de 7,000 de ani pe teritoriul actual al Georgiei, în 1996. [4]. Alte dovezi au arătat că mesopotamienii şi vechii egipteni aveau plantaţii de vin şi deţineau măiestria necesară fabricării vinului.[5] Filozofii greci preamăreau puterea vindecătoare a strugurilor, atât ca întreg cât şi sub formă de vin. Cultivarea Vitis viniferei, ca şi producţia vinului, au început în China în timpul dinastiei Han, în secolul 2 î.Hr.[6], odată cu importarea speciei din Ta-Yuan. Totuşi, viţa-de-vie sălbatică, crescută la munte caVitis thunbergii, a fost folosită pentru producerea vinului înainte de sec. 2.[7]

Seva viţei-de-vie a fost folosită de vindecătorii tradiţionali europeni pentru tratarea bolilor de piele şi de ochi. Alte utilizări includ folosirea frunzelor pentru oprirea sângerării, dureri şi inflamaţii ale hemoroizilor. De asemenea, pentru tratarea durerilor de gât au fost folosiţi strugurii necopţi, iar stafidele au fost folosite pentru tratarea tuberculozei, constipaţiei şi setei. În tratatmentul cancerului, holerei, variolei, ameţelilor, infecţilor ale pielii şi ochilor, boli ale rinichilor şi ficatului au fost folosiţi strugurii necopţi.

Au fost dezvoltate varietăţi de struguri fără sâmburi, pentru a atrage consumatorii, însă cercetări recente au arătat că multe dintre propietăţile vindecătoare ale strugurilor provin chiar de la sâmburi.

Frunzele viţei-de-vie sunt umplute cu carne tocată, orez şi ceapă în prepararea mâncării tradiţional-balcanice Dolma.